Transcript
Ben<\/span>: Bine ai revenit la „Povestea limbilor”. Sunt Ben, aici alături de Clara. Azi ne scufundăm într-o limbă pe care mulți dintre noi simțim că o cunoaștem sau măcar o recunoaștem: spaniola. Este a doua cea mai vorbită limbă maternă de pe planetă, o auzim în muzică, la TV... pare foarte familiară. Dar, Clara, am impresia că e mult mai mult de atât decât se vede la prima vedere.<\/p>\r\n\r\n Clara<\/span>: Salut, Ben. Ai perfectă dreptate. Spaniola e o limbă despre care circulă enorm de multe idei greșite, mai ales în Europa și America de Nord. Cea mai mare este să o vedem ca pe o entitate unică, monolitică. În realitate, să întrebi „Vorbești spaniolă?” e cam ca și cum ai întreba „Faci muzică?” Următoarea întrebare ar trebui să fie „Bine, dar ce fel?”<\/p>\r\n\r\n Ben<\/span>: Așa spus, sună excelent. Hai să începem cu cel mai frecvent motiv de confuzie: spaniola din Spania versus spaniola din America Latină. Există o variantă „corectă” sau „originală”?<\/p>\r\n\r\n Clara<\/span>: Acesta este mitul numărul unu pe care trebuie să-l demontăm. Niciun dialect nu este mai „corect” decât altul. Să crezi că spaniola din Spania este cumva mai „pură” e ca și cum ai susține că engleza britanică este mai „adevărată” decât cea americană sau australiană. Sunt doar ramuri diferite ale aceluiași copac, fiecare la fel de legitimă și bogată.<\/p>\r\n\r\n Ben<\/span>: Bine, atunci de ce sunt atât de diferite? Ce s-a întâmplat?<\/p>\r\n\r\n Clara<\/span>: Istoria este cheia. Majoritatea dialectelor din Americi au evoluat din spaniola vorbită în sudul Spaniei în perioada colonială. De aceea, de exemplu, în mare parte din America Latină nu se folosește sunetul „th” pentru „c” și „z”, așa cum se întâmplă la Madrid. În schimb, ele sunt pronunțate cu un sunet de „s”, o trăsătură numită seseo. Dar chiar și să spui „spaniola latino-americană” este o simplificare uriașă. Spaniola din Mexic este foarte diferită de cea din Argentina.<\/p>\r\n\r\n Ben<\/span>: Dă-mi un exemplu. Ce le face atât de distincte?<\/p>\r\n\r\n Clara<\/span>: Ei bine, spaniola mexicană este puternic influențată de limbile indigene, în special de nahuatl, limba aztecilor. Nahuatlului îi datorăm cuvinte care au ajuns chiar și în engleză, precum chocolate, tomato și avocado. Apoi cobori spre Argentina și dai de spaniola rioplatensă, renumită pentru faptul că pronunță sunetele „ll” și „y” ca „ș”-ul din „shoe”. De asemenea, folosește vos în loc de tú pentru „tu” informal. O recunoști imediat.<\/p>\r\n\r\n Ben<\/span>: E fascinant. Deci limba s-a adaptat fiecărui loc nou în care a ajuns. Dar de unde începe povestea spaniolei? Nu a început dintotdeauna în Spania, nu?<\/p>\r\n\r\n Clara<\/span>: Corect. La fel ca franceza și italiana, strămoșul ei este latina vulgară, limba soldaților romani. Dar ceea ce face spaniola unică este influența puternică a unei alte limbi: araba. După sosirea maurilor din Africa de Nord, în anul 711, araba a fost o limbă dominantă în Peninsula Iberică timp de peste 700 de ani. A lăsat în urmă mii de cuvinte, mai ales dintre cele care încep cu „al-”, precum almohada (pernă) sau aceite (ulei). Exemplul meu preferat este cuvântul ojalá, care înseamnă „sper să”. Provine direct din araba „Inshallah”, adică „dacă vrea Dumnezeu”.<\/p>\r\n\r\n Ben<\/span>: Uau, deci o bucățică de arabă este încorporată chiar acolo, într-una dintre cele mai comune expresii ale limbii. Hai să vorbim despre învățarea spaniolei. E adesea prezentată ca o limbă „ușoară”. E adevărat?<\/p>\r\n\r\n Clara<\/span>: Acesta este un alt mit. Este accesibilă, dar nu neapărat ușoară. Pronunția este un cadou pentru cei care o învață — cele cinci vocale sunt clare și consecvente, spre deosebire de engleză. Dar gramatica poate fi un adevărat câmp minat. Ai două verbe diferite pentru „a fi” (ser și estar), un obstacol clasic, iar apoi vine conjunctivul, pe care îl poți stăpâni cu adevărat abia după ani.<\/p>\r\n\r\n Ben<\/span>: Da, temutul conjunctiv. Dar ce zici de unele trăsături unice ale spaniolei? Mă gândesc la semnele de întrebare și exclamare întoarse.<\/p>\r\n\r\n Clara<\/span>: ¿ și ¡ ! Sunt o inovație genială a spaniolei. Îți arată tonul propoziției chiar de la început, așa că știi dacă trebuie să o citești ca pe o întrebare sau ca pe o exclamație înainte măcar să începi. Alte trăsături-cheie sunt sunetul „rr” vibrant, care cere exercițiu, și „h”-ul mut.<\/p>\r\n\r\n Ben<\/span>: Așadar, are provocările ei, dar și câteva trăsături foarte logice. Dacă privim imaginea de ansamblu, cât de răspândită este spaniola astăzi?<\/p>\r\n\r\n Clara<\/span>: Cifrele sunt uluitoare. Este limba oficială în 20 de țări și are peste 580 de milioane de vorbitori în întreaga lume. Dar iată o statistică care îi surprinde pe mulți: țara cu a doua cea mai mare populație hispanofonă din lume nu e Spania sau Columbia, ci Statele Unite.<\/p>\r\n\r\n Ben<\/span>: Glumești. Mai mult decât Spania însăși?<\/p>\r\n\r\n Clara<\/span>: Mai mult decât Spania. Doar Mexicul are mai mulți vorbitori de spaniolă. Asta arată că spaniola nu este doar o limbă străină în SUA; este o parte fundamentală din fibra țării.<\/p>\r\n\r\n Ben<\/span>: Deci, pe scurt, spaniola nu este un singur lucru. Este o limbă globală, cu rădăcini în latină și arabă, modelată de sute de ani de istorie și de culturi locale diverse și continuă să crească și să evolueze și astăzi.<\/p>\r\n\r\n Clara<\/span>: Exact. A învăța spaniola nu înseamnă doar să memorezi conjugări verbale. Înseamnă să obții un pașaport către zeci de lumi diferite, de la străzile din Ciudad de México la munții din Peru și coastele Spaniei.<\/p>\r\n\r\n Ben<\/span>: Clara, mulțumesc că ne-ai purtat în această călătorie. A fost incredibil de interesantă.<\/p>\r\n\r\n Clara<\/span>: Cu plăcere, Ben. Mulțumesc pentru invitație.<\/p>\r\n\r\n Ben<\/span>: Și un mare mulțumesc tuturor pentru ascultare. Fie că înveți de multă vreme sau ești doar curios, sperăm că ți-am trezit o nouă apreciere pentru lumea bogată, complexă și frumoasă a limbii spaniole. Alătură-te și data viitoare pentru o nouă explorare în profunzime la „Povestea limbilor”.<\/p>\r\n