Multe explicații gramaticale devin confuze pentru că amestecă două întrebări diferite:
- Ce fel de cuvânt sau expresie este?
- Ce rol are în această propoziție?
Prima întrebare se referă la clasele de cuvinte, numite în mod tradițional părți de vorbire.
A doua se referă la funcțiile din propoziție, numite și funcții sintactice sau relații gramaticale.
Înțelegerea diferenței dintre aceste două niveluri este unul dintre cele mai utile puncte de plecare în învățarea gramaticii — nu doar în engleză, ci și în alte limbi.
Două întrebări diferite: ce este și ce rol are?
Privește cuvântul Daniel în aceste propoziții:
Daniel called Sarah.
Sarah called Daniel.
Sarah spoke to Daniel.
This is Daniel’s book.
Cuvântul Daniel este un substantiv propriu în fiecare exemplu. Clasa sa de cuvinte nu s-a schimbat.
În schimb, rolul său în propoziție s-a schimbat:
- în prima propoziție, Daniel este subiectul;
- în a doua, este complementul direct;
- în a treia, face parte dintr-un grup prepozițional;
- în a patra, indică posesorul.
De aici rezultă distincția esențială:
- o clasă de cuvinte ne spune ce fel de element lingvistic este un cuvânt sau o expresie;
- o funcție sintactică ne spune ce rol are acel element într-o anumită propoziție.
Cele două sunt legate, dar nu sunt același lucru.
Un substantiv are adesea funcția de subiect sau de complement direct ori indirect, dar poate apărea și în interiorul unui complement în sens larg, al unui modificator sau al unui grup prepozițional. Un adjectiv determină adesea un substantiv, dar poate fi și o parte importantă a predicatului.
Compară:
the tired student
The student is tired.
În ambele exemple, „tired” este un adjectiv. În primul, determină substantivul „student”. În al doilea, descrie subiectul prin intermediul verbului „is”.
1. Clasele de cuvinte: ce fel de element este?
O clasă de cuvinte grupează cuvintele după comportamentul lor gramatical.
Sensul ne ajută, dar nu este suficient de unul singur. Lingviștii iau în considerare și întrebări precum:
- Ce forme poate avea cuvântul?
- Unde poate apărea într-o propoziție?
- Cu ce alte cuvinte se poate combina?
- Ce tipuri de grupuri de cuvinte poate forma?
De exemplu, în engleză, substantivele pot apărea adesea după articole:
a book
the house
Multe dintre ele au și forme de plural:
book → books
house → houses
Verbele din engleză se comportă diferit. Forma lor se poate schimba adesea în funcție de timp sau de acord:
call → called
work → works
be → is, are, was, were
Termenul tradițional parte de vorbire este încă folosit pe scară largă, mai ales în educație. În lingvistica modernă, sunt adesea preferați termenii clasă de cuvinte sau categorie lexicală.
Principalele clase de cuvinte
Clasificarea exactă diferă de la o tradiție gramaticală la alta, dar categoriile de mai jos sunt deosebit de utile pentru cei care învață o limbă.
Substantive
Substantivele denumesc de obicei persoane, animale, obiecte, locuri, evenimente, substanțe sau idei abstracte.
Sarah, teacher, dog, city, water, meeting, freedom
Substantivele pot avea adesea funcția de subiect sau de complement direct ori indirect:
Sarah opened the door.
Sarah opened the door.
Dar faptul că un cuvânt este substantiv nu îl transformă automat în subiect sau complement. Funcția sa depinde de propoziția în care apare.
Verbe
Verbele exprimă de obicei acțiuni, evenimente, procese, stări sau relații.
run, call, happen, change, know, exist, be
Verbele formează, de regulă, centrul gramatical al unei propoziții în engleză:
Sarah called Daniel.
The weather changed.
Daniel knows the answer.
Totuși, nu orice verb descrie o acțiune intenționată. Verbe precum „know”, „belong”, „exist” și „seem” descriu mai degrabă stări sau relații decât acțiuni.
Adjective
Adjectivele exprimă de obicei însușiri, calități sau apartenența la o categorie.
tall, interesting, difficult, wooden, international
Ele pot determina substantive:
an interesting book
Pot apărea și după verbe copulative precum „be”, „seem” sau „become”:
The book is interesting.
The task seems difficult.
Adverbe
Adverbele formează o categorie variată. Ele pot exprima timpul, locul, modul, gradul, frecvența sau atitudinea vorbitorului.
yesterday, here, slowly, very, often, probably
Exemple:
Sarah arrived yesterday.
Daniel spoke slowly.
The answer is probably correct.
Nu orice cuvânt care se termină în -ly este adverb și nu orice adverb se termină în -ly.
friendly — adjectiv
fast — adjectiv sau adverb
often — adverb
Pronume
Pronumele se referă la persoane, lucruri, grupuri sau idei fără a le numi din nou.
I, you, she, he, it, we, they, someone, who, this
Compară:
Sarah called Daniel.
She called him.
Pronumele din engleză sunt deosebit de utile, deoarece unele își schimbă forma în funcție de rolul gramatical:
she called him
he called her
Diferența dintre „she” și „her” ajută la identificarea subiectului și a complementului.
Determinanți
Determinanții apar la începutul grupurilor nominale și ajută la precizarea persoanei sau a lucrului la care ne referim, a numărului acestora ori a posesorului.
a, the, this, those, my, every, some, three
Exemple:
the book
my phone
those students
three questions
Gramaticile școlare tradiționale includ uneori unele dintre aceste cuvinte în categoria adjectivelor sau a pronumelor. Gramaticile moderne ale limbii engleze tratează adesea determinanții ca pe o categorie separată, deoarece se comportă diferit de adjectivele obișnuite.
Prepoziții
Prepozițiile exprimă relații de loc, timp, direcție, cauză, mijloc, asociere și multe altele.
in, on, at, with, from, to, because of, under
Exemple:
in the room
after lunch
with Daniel
because of the weather
O prepoziție introduce de obicei un grup prepozițional:
Sarah spoke to Daniel.
They met after work.
Conjuncții
Conjuncțiile leagă cuvinte, grupuri de cuvinte sau propoziții.
and, but, or, because, although, if
Exemple:
Sarah and Daniel
tired but happy
We stayed inside because it was raining.
Verbe auxiliare
Verbele auxiliare ajută la formarea întrebărilor și a negațiilor, precum și la exprimarea timpului, aspectului, diatezei și modalității.
be, have, do, can, may, must, will
Exemple:
Sarah is working.
Daniel has finished.
Did Sarah call?
You must leave.
Cuvinte precum „be”, „have” și „do” pot funcționa atât ca verbe auxiliare, cât și ca verbe principale:
Sarah has finished. — verb auxiliar
Sarah has a car. — verb principal
Particule și alte cuvinte gramaticale
Engleza conține și cuvinte scurte al căror comportament nu se încadrează întotdeauna clar în categoriile tradiționale.
Printre exemple se numără particulele din verbele frazale:
turn off
give up
look after
Aceeași formă poate aparține unor categorii diferite, în funcție de utilizare:
She walked up the hill. — prepoziție
She stood up. — particulă sau adverb, în funcție de analiză
Acesta este unul dintre motivele pentru care categoriile gramaticale nu sunt întotdeauna atât de simple pe cât sugerează listele din manuale.
Interjecții și cuvinte de răspuns
Interjecțiile pot exprima reacții, emoții, saluturi sau răspunsuri în conversație.
oh, wow, ouch, hello, yes, no
Ele pot forma singure un enunț complet:
Wow!
Yes.
Hello!
Adesea, legătura lor cu structura gramaticală a propoziției în care apar este slabă.
2. Funcțiile sintactice: ce rol îndeplinește elementul?
O funcție sintactică descrie relația unui cuvânt, a unui grup de cuvinte sau a unei propoziții cu restul enunțului.
Un aspect important este că funcțiile sintactice sunt îndeplinite, de obicei, nu doar de cuvinte individuale, ci și de grupuri întregi de cuvinte.
În această propoziție:
The new student from Spain answered the question.
Subiectul nu este doar cuvântul „student”. Întregul grup nominal „the new student from Spain” are funcția de subiect.
Terminologia folosită pentru funcțiile sintactice diferă într-o anumită măsură între gramatica tradițională și lingvistica modernă. Pentru cei care învață o limbă, categoriile de mai jos oferă o bază utilă.
Subiectul
Subiectul este elementul aflat într-o relație gramaticală centrală cu verbul sau cu predicatul.
În propozițiile enunțiative din engleză, apare adesea înaintea verbului:
Sarah called Daniel.
The window broke.
This book is useful.
Subiectul indică adesea persoana sau lucrul care face o acțiune:
Daniel opened the door.
Dar aceasta nu este o definiție completă.
Subiectul se poate referi și la:
- o ființă sau un lucru care trece printr-un eveniment;
- o ființă sau un lucru care își schimbă starea;
- o ființă sau un lucru care este descris;
- o ființă sau un lucru care pur și simplu există ori participă la o situație.
Exemple:
Sarah heard a noise.
The glass broke.
Daniel is tired.
The problem still exists.
Sarah nu aude zgomotul în mod deliberat. Paharul nu se sparge intenționat. Totuși, Sarah și paharul rămân subiectele gramaticale.
O definiție mai sigură și mai ușor de înțeles este:
Subiectul este elementul în jurul căruia se organizează gramatical propoziția și despre care predicatul spune ceva.
Chiar și aceasta este o aproximare, deoarece subiectele se comportă diferit de la o limbă la alta. Dar este mai exactă decât afirmația că subiectul este întotdeauna „persoana care face acțiunea”.
Predicatul
Predicatul reprezintă ceea ce spune propoziția despre subiect.
În propoziția:
Sarah called Daniel.
predicatul este:
called Daniel
În propoziția:
Daniel is tired.
predicatul este:
is tired
În gramatica tradițională, termenul „predicat” este folosit uneori într-un sens mai restrâns, pentru verb sau grupul verbal. În analiza modernă, se referă adesea la întreaga parte a propoziției din care este exclus subiectul.
Predicatul poate exprima:
- o acțiune;
- un eveniment;
- o stare;
- o însușire;
- o identitate;
- o relație.
Exemple:
Sarah ran home.
The window broke.
Daniel knows the answer.
Sarah is tired.
Daniel is a teacher.
Informația esențială nu este întotdeauna exprimată doar de verb.
În propoziția:
Daniel is a teacher.
verbul „is” leagă subiectul de descrierea „a teacher”. Expresia „a teacher” poartă o mare parte din sensul lexical al propoziției.
Complementul direct și cel indirect
Un complement direct sau indirect este un grup de cuvinte strâns legat de verb, care se referă de obicei la o persoană sau la un lucru afectat de eveniment.
Sarah called Daniel.
Daniel opened the window.
They discussed the problem.
În engleză se face, de regulă, distincția între complementele directe și complementele indirecte.
Complementul direct
Complementul direct indică de obicei persoana sau lucrul afectat, perceput, creat ori implicat în modul cel mai direct în eveniment.
Sarah opened the door.
Daniel read the article.
They built a house.
Complementul indirect
Complementul indirect se referă adesea la un destinatar sau la un beneficiar.
Sarah gave Daniel the book.
Aici:
- Daniel este complementul indirect;
- „the book” este complementul direct.
Engleza poate exprima adesea o relație asemănătoare printr-un grup prepozițional:
Sarah gave the book to Daniel.
Cele două structuri au un sens asemănător, dar nu sunt identice din punct de vedere gramatical.
Complementul în sens larg
Un complement, în sens larg, oferă completarea de sens cerută de un verb, un adjectiv, un substantiv sau o propoziție.
Compară:
Daniel became a teacher.
Sarah seems tired.
They put the book on the table.
În aceste exemple, expresiile îngroșate nu sunt complemente directe obișnuite.
- „a teacher” îl identifică pe Daniel;
- „tired” o descrie pe Sarah;
- „on the table” indică locul cerut de verbul „put”.
Termenul „complement” are un sens larg, iar cărțile de gramatică îl folosesc în moduri ușor diferite. Pentru cei care învață o limbă, ideea principală este că un complement este un element cerut sau admis de un alt element al propoziției, de care este strâns legat.
Modificatorul
Un modificator adaugă informații suplimentare despre alt element.
the old house
a book about language
the student who arrived late
Modificatorii pot descrie:
- însușiri;
- cantități;
- locuri;
- posesia;
- identitatea;
- împrejurări suplimentare.
Ei pot fi cuvinte individuale, grupuri de cuvinte sau propoziții.
Circumstanțialul
Un circumstanțial oferă informații despre împrejurările unui eveniment sau ale unei stări.
El poate exprima:
- timpul;
- locul;
- modul;
- cauza;
- scopul;
- frecvența;
- durata;
- condiția;
- gradul.
Exemple:
Sarah called yesterday.
They met in Budapest.
Daniel answered very carefully.
We stayed home because of the storm.
She studies to improve her English.
Un circumstanțial nu trebuie să fie neapărat un adverb.
El poate fi:
- un adverb: yesterday;
- un grup prepozițional: in Budapest;
- un grup nominal: last week;
- o propoziție: because it was raining.
Acesta este un alt exemplu clar al diferenței dintre clasa de cuvinte și funcția sintactică.
„Yesterday” este un adverb cu funcție de circumstanțial.
„In Budapest” este un grup prepozițional cu funcție de circumstanțial.
„Last week” este un grup nominal cu funcție de circumstanțial.
Tipuri diferite de expresii pot îndeplini aceeași funcție sintactică.
Nu există o corespondență unu la unu între clasele de cuvinte și funcțiile sintactice
Este tentant să înveți asocieri simple precum:
- substantiv = subiect;
- adjectiv = modificator;
- adverb = circumstanțial;
- verb = predicat.
Aceste asocieri sunt frecvente, dar nu sunt reguli fixe.
Un grup nominal poate avea funcția de subiect:
The new manager arrived.
Poate avea funcția de complement direct:
We met the new manager.
Poate avea funcția de complement în sens larg:
Sarah became the new manager.
Poate avea chiar și funcția de circumstanțial:
We met last Monday.
Un adjectiv poate determina un substantiv:
a quiet room
sau poate apărea în predicat:
The room is quiet.
Un grup prepozițional poate determina un substantiv:
the book on the table
sau poate avea funcția de circumstanțial:
The book is on the table.
Relația dintre formă și funcție este, așadar, flexibilă:
Aceeași clasă de cuvinte poate îndeplini mai multe funcții, iar aceeași funcție poate fi îndeplinită de mai multe tipuri de grupuri de cuvinte.
Acest principiu este mult mai util decât memorarea unor corespondențe rigide între etichete.
Clasa unui cuvânt nu este neapărat fixă
Este util să privești clasa de cuvinte ca pe „nivelul dicționarului”, dar această comparație are limite.
O singură formă scrisă poate avea mai multe utilizări gramaticale.
Privește cuvântul englezesc „call”:
I received a call. — substantiv
Please call me. — verb
Sau „email”:
I sent an email. — substantiv
Please email the document. — verb
Sau „clean”:
a clean room — adjectiv
Please clean the room. — verb
Sau „fast”:
a fast car — adjectiv
The car moved fast. — adverb
În engleză, cuvintele pot trece frecvent dintr-o categorie în alta fără adăugarea unei terminații vizibile. Lingviștii numesc adesea acest proces conversiune sau derivare zero.
Asta înseamnă că întrebarea cea mai exactă nu este întotdeauna:
Ce parte de vorbire este acest cuvânt?
Adesea, o întrebare mai potrivită este:
Ca ce parte de vorbire este folosită această formă în propoziția de față?
De aceea, într-un dicționar, aceeași formă scrisă poate apărea la mai multe clase de cuvinte.
Subiectul nu este același lucru cu agentul
Una dintre cele mai importante distincții din gramatică este diferența dintre o funcție gramaticală și un rol semantic.
O funcție gramaticală descrie structura propoziției:
- subiect;
- complement direct sau indirect;
- complement în sens larg.
Un rol semantic descrie modul în care un participant este implicat în eveniment:
- agent: cel care realizează intenționat acțiunea;
- experimentator: persoana care percepe sau simte;
- pacient: participantul afectat de eveniment;
- destinatar: persoana care primește ceva;
- instrument: lucrul folosit pentru a realiza o acțiune.
Privește exemplul:
Daniel opened the door.
Daniel este atât:
- subiectul gramatical;
- agentul semantic.
Acum compară:
Daniel heard a noise.
Daniel este în continuare subiectul gramatical, dar, din punct de vedere semantic, este experimentator, nu agentul unei acțiuni intenționate.
Acum:
The door opened.
Ușa este subiectul, dar nu este un agent.
Și:
The door was opened by Daniel.
Ușa este acum subiectul gramatical, deși Daniel rămâne agentul semantic.
Această distincție explică de ce afirmația „subiectul este persoana care face acțiunea” funcționează pentru unele exemple de început, dar nu este valabilă ca definiție generală.
Centrul gramatical nu este întotdeauna un simplu verb de acțiune
Multe explicații introductive de gramatică prezintă propoziția sub forma:
subiect + verb de acțiune + complement direct sau indirect
Acest tipar este frecvent:
Sarah opened the window.
Dar propozițiile din engleză pot fi construite în jurul multor altor tipuri de predicate.
Evenimente
The window broke.
Stări
Daniel knows the answer.
Însușiri
Sarah is tired.
Identitate sau clasificare
Daniel is a teacher.
Existență
There is a problem.
Experiență
Sarah likes music.
Prin urmare, gramatica trebuie să descrie mai mult decât acțiuni intenționate. Trebuie să explice și stări, însușiri, identități, schimbări, experiențe și relații.
Este această distincție universală?
Distincția dintre ce fel de expresie este un element și ce rol îndeplinește într-o structură mai amplă este extrem de utilă în studiul diferitelor limbi.
Totuși, nu trebuie să presupunem că fiecare limbă împarte cuvintele și funcțiile sintactice exact în același mod ca engleza.
Limbile diferă în privința:
- gradului în care substantivele, verbele și adjectivele sunt clar delimitate;
- modului în care se comportă subiectele și complementele directe sau indirecte;
- caracterului obligatoriu sau facultativ al pronumelor;
- modului în care sunt marcate relațiile gramaticale;
- modului în care se face distincția dintre tema enunțului și subiect;
- cantității de informație exprimate prin ordinea cuvintelor, desinențe, particule sau forme verbale.
De aceea, lingviștii fac distincția între:
- categorii specifice unei limbi, definite de modul în care funcționează limba respectivă;
- concepte comparative, care le permit cercetătorilor să compare tipare din limbi diferite.
Categoriile de substantiv, verb, subiect și complement direct sau indirect sunt extrem de utile, dar proprietățile lor exacte nu pot fi pur și simplu preluate neschimbate dintr-o limbă și aplicate tuturor celorlalte.
Proiecte care analizează mai multe limbi, precum Universal Dependencies, folosesc un cadru comun de analiză, păstrând totodată diferențele specifice fiecărei limbi. În acest cadru, clasa de cuvinte, informațiile morfologice și relațiile sintactice sunt înregistrate pe niveluri separate. Această abordare reflectă aceeași idee de bază dezvoltată în acest capitol: tipul unei expresii și rolul ei într-o propoziție sunt legate, dar distincte.
Trei întrebări care clarifică aproape orice propoziție
Când analizezi o propoziție, este util să pui trei întrebări separate.
1. Ce fel de element este?
Este un substantiv, un verb, un adjectiv, un pronume, un determinant, o prepoziție, o particulă sau un alt tip de expresie?
2. Ce rol are aici?
Are funcția de subiect, complement direct sau indirect, complement în sens larg, modificator ori circumstanțial?
3. Ce indică faptul că acesta este rolul său?
Printre indiciile posibile se numără:
- ordinea cuvintelor;
- desinențele cazuale;
- prepozițiile sau postpozițiile;
- particulele;
- acordul verbului;
- forma pronumelui;
- structura propoziției;
- intonația;
- sensul și contextul.
Această a treia întrebare ne conduce spre unul dintre cele mai interesante domenii ale gramaticii.
Cum își dă seama cel care ascultă cine a făcut ce și cui?
Engleza se bazează în mare măsură pe ordinea cuvintelor. Maghiara și rusa folosesc pe scară largă marcarea cazurilor. Japoneza și coreeana recurg frecvent la particule. Spaniola combină ordinea cuvintelor cu acordul verbului și cu marcarea diferențiată a complementului direct. Chineza mandarină folosește ordinea cuvintelor, particule, construcții gramaticale și contextul.
Nu toate limbile codifică relațiile gramaticale în același mod. Fiecare distribuie diferit această sarcină între mijloacele pe care le folosește.
Ideea principală
Cea mai importantă idee este simplă:
Categoria unui cuvânt nu este același lucru cu funcția sa într-o propoziție.
Un substantiv nu este automat un subiect.
Un subiect nu este întotdeauna un agent.
Un adjectiv nu are doar rolul de a determina substantive.
Un circumstanțial nu trebuie să fie neapărat un adverb.
Iar aceeași formă scrisă poate aparține unor clase de cuvinte diferite, în contexte diferite.
Când cei care învață o limbă separă aceste niveluri, gramatica nu mai pare o colecție de etichete fără legătură între ele. Devine un sistem de forme, funcții și relații.
În capitolul următor, vom compara modul în care diferite limbi semnalează aceste relații — prin ordinea cuvintelor, desinențe cazuale, particule, acord și context.
