Un ghid simplu despre gramatica diferitelor limbi
Gramatica pare adesea mai complicată decât este în realitate. Unul dintre motive este că folosim termeni diferiți pentru niveluri diferite ale unei propoziții, fără să explicăm întotdeauna cum se leagă aceste niveluri între ele.
Un substantiv nu este același lucru cu un subiect.
Un verb nu reprezintă neapărat întregul predicat.
Un adjectiv nu apare întotdeauna imediat înaintea unui substantiv.
Iar subiectul unei propoziții nu este întotdeauna persoana care îndeplinește intenționat o acțiune.
Vestea bună este că o singură distincție simplă poate face multe explicații gramaticale mult mai ușor de înțeles.
Când analizezi un cuvânt sau un grup de cuvinte, pune-ți două întrebări separate:
Ce fel de element este?
și:
Ce rol are în această propoziție?
Prima întrebare se referă la părțile de vorbire, numite și clase de cuvinte.
A doua se referă la rolurile în propoziție sau funcțiile sintactice.
Cele două sunt legate, dar nu sunt același lucru.
Primul nivel: ce fel de cuvânt este?
Cuvintele pot fi grupate în funcție de comportamentul lor într-o limbă.
Aceste grupuri sunt numite, în mod tradițional, părți de vorbire.
Probabil că le cunoști deja pe multe dintre ele.
Cele două niveluri, pe scurt
Înainte să intrăm în detalii, este util să privim cele două niveluri unul lângă altul.
Clase de cuvinte: ce fel de element este?
Acești termeni descriu categoria gramaticală a unui cuvânt.
- Substantiv: denumește o persoană, un loc, un lucru, un eveniment sau o idee
Sarah, city (oraș), book (carte), meeting (întâlnire), freedom (libertate) - Verb: exprimă o acțiune, un eveniment, o stare sau o relație
run (a alerga), call (a suna), happen (a se întâmpla), know (a ști), be (a fi) - Adjectiv: descrie o însușire sau o caracteristică
large (mare), interesting (interesant), tired (obosit) - Adverb: poate exprima timpul, locul, modul, frecvența sau gradul
yesterday (ieri), here (aici), slowly (încet), often (adesea), very (foarte) - Pronume: se referă la cineva sau la ceva fără a repeta numele respectiv
I (eu), she (ea), it (pronume neutru), they (ei), someone (cineva) - Determinant: ajută la identificarea, cuantificarea sau precizarea referinței unui substantiv
a (articol nehotărât), the (articol hotărât), this (acest), my (meu), some (câțiva), three (trei) - Prepoziție: exprimă o relație precum locul, timpul, direcția sau însoțirea
in (în), after (după), to (spre), with (cu) - Conjuncție: leagă cuvinte, grupuri de cuvinte sau propoziții
and (și), but (dar), because (pentru că), although (deși)
Funcții sintactice: ce rol îndeplinește aici?
Acești termeni descriu felul în care funcționează un cuvânt sau un grup de cuvinte într-o anumită propoziție.
- Subiect: persoana, lucrul sau ideea despre care propoziția face afirmația principală
Sarah called Daniel. (Sarah l-a sunat pe Daniel.) - Predicat: ceea ce spune propoziția despre subiect
Sarah called Daniel. (Sarah l-a sunat pe Daniel.) - Complement verbal: o persoană sau un lucru direct afectat de evenimentul exprimat de verb ori strâns implicat în acesta
Sarah called Daniel. (Sarah l-a sunat pe Daniel.) - Element de completare: completează sau precizează sensul subiectului, al complementului verbal ori al altei părți a propoziției
Daniel is a teacher. (Daniel este profesor.)
Sarah seems tired. (Sarah pare obosită.) - Modificator: adaugă informații despre un alt cuvânt sau grup de cuvinte
the new student (noul student)
the book on the table (cartea de pe masă) - Circumstanțial: oferă informații precum timpul, locul, modul, cauza sau scopul
Sarah called yesterday. (Sarah a sunat ieri.)
They met in Budapest. (S-au întâlnit la Budapesta.)
Diferența esențială este simplă:
Clasa de cuvinte ne spune ce fel de element este. Funcția sintactică ne spune ce rol are în această propoziție.
Substantive
Substantivele denumesc, de obicei, persoane, animale, locuri, obiecte, evenimente sau idei.
Sarah, teacher (profesor), dog (câine), London (Londra), table (masă), meeting (întâlnire), freedom (libertate)
Verbe
Verbele exprimă, de obicei, acțiuni, evenimente, stări sau relații.
run (a alerga), call (a suna), happen (a se întâmpla), know (a ști), exist (a exista), be (a fi)
Nu orice verb descrie o acțiune vizibilă.
În propoziția:
Daniel knows the answer. (Daniel știe răspunsul.)
Knows („știe”) este un verb, chiar dacă Daniel nu face nimic din punct de vedere fizic.
Adjective
Adjectivele descriu însușiri sau caracteristici.
tall (înalt), interesting (interesant), difficult (dificil), blue (albastru)
Ele apar adesea înaintea unui substantiv, ca în acest exemplu din engleză:
an interesting book (o carte interesantă)
Dar pot apărea și după verbe precum be („a fi”) sau seem („a părea”):
The book is interesting. (Cartea este interesantă.)
Adverbe
Adverbele pot exprima timpul, locul, modul, frecvența, gradul sau atitudinea vorbitorului.
yesterday (ieri), here (aici), slowly (încet), often (adesea), very (foarte), probably (probabil)
Exemple:
Sarah arrived yesterday. (Sarah a sosit ieri.)
Daniel answered slowly. (Daniel a răspuns încet.)
The answer is probably correct. (Răspunsul este probabil corect.)
Pronume
Pronumele se referă la persoane sau lucruri fără a le repeta numele.
I (eu), you (tu), she (ea), he (el), it (pronume neutru), we (noi), they (ei), someone (cineva)
În loc să repetăm:
Sarah called Daniel. Sarah spoke to Daniel. (Sarah l-a sunat pe Daniel. Sarah a vorbit cu Daniel.)
putem spune:
Sarah called Daniel. She spoke to him. (Sarah l-a sunat pe Daniel. Ea a vorbit cu el.)
Determinanți
Determinanții ne ajută să identificăm la ce lucru ne referim, câte sunt sau cui îi aparțin.
a (articol nehotărât), the (articol hotărât), this (acest), those (acei), my (meu), every (fiecare), some (câțiva)
Exemple:
the book (cartea)
my phone (telefonul meu)
those students (acei studenți)
Prepoziții
Prepozițiile exprimă relații care țin de loc, timp, direcție, mijloc și multe alte noțiuni.
in (în), on (pe), at (la), with (cu), from (de la), to (spre), after (după)
Exemple:
in the room (în cameră)
after lunch (după prânz)
with Daniel (cu Daniel)
Conjuncții
Conjuncțiile leagă cuvinte, grupuri de cuvinte sau idei complete.
and (și), but (dar), or (sau), because (pentru că), although (deși)
Exemplu:
Sarah stayed home because she was tired. (Sarah a rămas acasă pentru că era obosită.)
Aceste categorii descriu ce fel de element gramatical este un cuvânt.
Dar nu ne spun încă ce rol are cuvântul într-o anumită propoziție.
Al doilea nivel: ce rol îndeplinește?
Să analizăm acum această propoziție:
Sarah called Daniel. (Sarah l-a sunat pe Daniel.)
Putem descrie cuvintele din ea după categoria lor:
- Sarah este un substantiv propriu;
- called este un verb;
- Daniel este un substantiv propriu.
Dar le putem descrie și rolurile:
- Sarah este subiectul;
- called Daniel formează predicatul principal;
- Daniel este complementul verbal.
Acestea sunt funcții sintactice, nu părți de vorbire.
Subiect
Subiectul este elementul în jurul căruia se organizează gramatical propoziția.
Adesea, este persoana sau lucrul care îndeplinește o acțiune:
Sarah opened the window. (Sarah a deschis fereastra.)
Dar nu întotdeauna:
The window opened. (Fereastra s-a deschis.)
Daniel is tired. (Daniel este obosit.)
Sarah heard a noise. (Sarah a auzit un zgomot.)
Fereastra nu face nimic intenționat. În cazul lui Daniel, este descrisă o stare. Sarah percepe un sunet, fără ca auzirea lui să fie o acțiune intenționată.
Totuși, toate aceste elemente sunt subiecte gramaticale.
Pentru început, o definiție utilă este:
Subiectul este persoana, lucrul sau ideea despre care propoziția face afirmația principală.
Această definiție nu este perfectă pentru orice limbă, dar este mai sigură decât afirmația că subiectul „face întotdeauna acțiunea”.
Predicat
Predicatul ne spune ceva despre subiect.
Sarah called Daniel. (Sarah l-a sunat pe Daniel.)
The window opened. (Fereastra s-a deschis.)
Daniel is tired. (Daniel este obosit.)
Sarah became a doctor. (Sarah a devenit medic.)
Predicatul poate exprima o acțiune, un eveniment, o stare, o însușire, o identitate sau o schimbare.
Complement verbal
Complementul verbal este strâns legat de verb și reprezintă adesea persoana sau lucrul afectat de eveniment.
Sarah called Daniel. (Sarah l-a sunat pe Daniel.)
Daniel opened the window. (Daniel a deschis fereastra.)
They discussed the problem. (Au discutat problema.)
Modificator
Un modificator adaugă informații despre un alt element.
the new student (noul student)
Daniel’s old phone (telefonul vechi al lui Daniel)
the book on the table (cartea de pe masă)
Modificatorii pot fi cuvinte individuale sau grupuri mai ample de cuvinte.
Circumstanțial
Un circumstanțial oferă informații despre împrejurări precum timpul, locul, modul, cauza sau scopul.
Sarah called yesterday. (Sarah a sunat ieri.)
They met in Budapest. (S-au întâlnit la Budapesta.)
Daniel answered carefully. (Daniel a răspuns cu atenție.)
We stayed home because it was raining. (Am rămas acasă pentru că ploua.)
Un detaliu important este că un circumstanțial nu trebuie să fie neapărat un adverb.
Compară:
Sarah called yesterday. (Sarah a sunat ieri.)
Sarah called after lunch. (Sarah a sunat după prânz.)
Sarah called last week. (Sarah a sunat săptămâna trecută.)
Aceste expresii au forme gramaticale diferite:
- yesterday este un adverb;
- after lunch este un grup prepozițional;
- last week este un grup nominal.
Dar toate trei îndeplinesc o funcție sintactică asemănătoare: ne spun când a sunat Sarah.
Același tip de cuvânt poate îndeplini roluri diferite
Privește numele Daniel:
Daniel called Sarah. (Daniel a sunat-o pe Sarah.)
Sarah called Daniel. (Sarah l-a sunat pe Daniel.)
Sarah spoke to Daniel. (Sarah a vorbit cu Daniel.)
This is Daniel’s book. (Aceasta este cartea lui Daniel.)
Daniel este un substantiv propriu în fiecare propoziție.
Dar rolul lui se schimbă:
- subiect;
- complement verbal;
- parte a unui grup prepozițional;
- posesor.
Aceasta este ideea centrală:
Partea de vorbire ne spune ce fel de element este. Funcția sintactică ne spune ce rol are aici.
Același principiu se aplică și adjectivelor.
the tired student (studentul obosit)
The student is tired. (Studentul este obosit.)
Tired („obosit”) este un adjectiv în ambele exemple.
În primul, modifică substantivul student.
În al doilea, contribuie la formularea afirmației despre student.
Categoria cuvântului rămâne aceeași, dar locul lui în structura propoziției se schimbă.
Uneori, chiar și categoria cuvântului se poate schimba
Distincția devine puțin mai interesantă în engleză, deoarece aceeași formă scrisă poate aparține uneori unor clase de cuvinte diferite.
Să luăm cuvântul call:
I received a call. (Am primit un apel.)
Please call me. (Te rog să mă suni.)
În prima propoziție, call este un substantiv.
În a doua, este un verb.
Sau email:
I sent an email. (Am trimis un e-mail.)
Please email the document. (Te rog să trimiți documentul prin e-mail.)
Sau clean:
a clean room (o cameră curată)
Please clean the room. (Te rog să faci curat în cameră.)
În engleză, cuvintele pot trece adesea dintr-o categorie în alta fără să li se adauge o terminație vizibilă.
Asta înseamnă că până și întrebarea „Ce parte de vorbire este acest cuvânt?” are uneori nevoie de mai mult context.
O întrebare mai bună este:
Cum este folosit acest cuvânt în această propoziție?
Cum ne dăm seama cine face ce?
Odată ce înțelegem diferența dintre categoria unui cuvânt și funcția lui sintactică, apare o altă întrebare:
Cum arată o limbă care participant este subiectul, complementul verbal, destinatarul sau un alt element implicat în eveniment?
Limbile au la dispoziție mai multe mijloace:
- ordinea cuvintelor;
- terminații adăugate cuvintelor;
- prepoziții sau postpoziții;
- particule;
- modificări ale verbului;
- forme ale pronumelor;
- construcții sintactice speciale;
- sensul și contextul.
Majoritatea limbilor folosesc mai multe dintre aceste indicii în același timp.
Dar nu le atribuie aceleași sarcini.
Engleza: poziția este deosebit de importantă
Engleza folosește în mod obișnuit ordinea:
Subiect – Verb – Complement verbal
Compară:
Sarah called Daniel. (Sarah l-a sunat pe Daniel.)
Daniel called Sarah. (Daniel a sunat-o pe Sarah.)
Numele nu își schimbă forma. Poziția lor ne spune cine pe cine a sunat.
Totuși, engleza nu se bazează doar pe ordinea cuvintelor.
Și pronumele oferă indicii:
She called him. (Ea l-a sunat pe el.)
He called her. (El a sunat-o pe ea.)
Iar propozițiile pot fi reorganizate:
Sarah encouraged Daniel. (Sarah l-a încurajat pe Daniel.)
Daniel was encouraged by Sarah. (Daniel a fost încurajat de Sarah.)
În a doua propoziție, Daniel devine subiectul gramatical, deși rămâne persoana care primește încurajarea.
Ordinea cuvintelor este esențială în engleză, dar funcționează împreună cu pronumele, verbele auxiliare, prepozițiile și structura propoziției.
Franceza și spaniola: tipare familiare, cu diferențe importante
Franceza și spaniola folosesc frecvent aceeași ordine de bază SVO — subiect, verb, complement verbal — ca engleza.
În franceză:
Sarah appelle Daniel. (Sarah îl sună pe Daniel.)
În spaniolă:
Sara llamó a Daniel. (Sara l-a sunat pe Daniel.)
Dar ambele limbi adaugă și alte indicii.
În franceză, pronumele cu funcție de complement verbal apar de obicei înaintea verbului:
Sarah **l’**appelle.
„Sarah îl sună.”
În spaniolă, terminația verbului oferă adesea informații despre subiect:
Llamé a Daniel.
„L-am sunat pe Daniel.”
Propoziția în spaniolă nu are nevoie de un cuvânt separat pentru „eu”, deoarece forma verbului oferă deja această informație.
Spaniola folosește frecvent și prepoziția a înaintea unui complement direct care desemnează o persoană anume:
Sara llamó a Daniel.
Așadar, chiar și limbile europene înrudite îndeaproape nu organizează aceeași informație în exact același mod.
Germana: contează atât ordinea cuvintelor, cât și cazul
Germana oferă o punte utilă între engleză și limbile cu sisteme de cazuri mai bogate.
Compară articolele:
der Mann (bărbatul)
den Mann (bărbatul)
Forma articolului poate ajuta la identificarea funcției grupului nominal: subiect sau complement verbal.
Germana are și reguli stricte privind poziția verbelor, mai ales în propozițiile principale și subordonate.
Asta înseamnă că, atunci când înveți germana, trebuie să urmărești atât:
- poziția elementelor din propoziție;
- modificările articolelor, pronumelor și, uneori, ale substantivelor sau adjectivelor.
Germana nu se bazează pe poziție la fel de mult ca engleza, dar ordinea cuvintelor este departe de a fi întâmplătoare.
Maghiara și rusa: terminațiile transmit mai multe informații
Maghiara și rusa folosesc marcarea cazului într-o măsură mai mare decât engleza.
În maghiară, complementul direct este marcat de obicei prin -t:
Sarah felhívta Danielt.
„Sarah l-a sunat pe Daniel.”
Deoarece terminația arată că Daniel este complementul direct, grupul poate fi mutat în altă poziție fără să devină subiect.
Dar noua ordine poate schimba accentul mesajului.
O propoziție poate scoate în evidență:
- cine a îndeplinit acțiunea;
- pe cine a afectat;
- ce informație este nouă;
- ce element este pus în contrast.
Și rusa modifică formele substantivelor, pronumelor și adjectivelor în funcție de caz.
Acest lucru permite o variație mai mare a ordinii cuvintelor decât în engleză, însă în rusă ordinea continuă să transmită focalizarea și structura informațională a mesajului.
Prin urmare, este mai corect să spunem că maghiara și rusa au o ordine a cuvintelor mai flexibilă, nu complet liberă.
Terminațiile identifică multe relații gramaticale, în timp ce ordinea contribuie adesea la modul în care este construit mesajul.
Chineza mandarină: mai puține terminații, un rol mai mare pentru ordine și context
Chineza mandarină are relativ puțină flexiune.
În mod obișnuit, verbele nu se modifică în funcție de persoana subiectului, iar substantivele nu au un sistem de cazuri precum cel din rusă sau maghiară.
Ordinea de bază obișnuită este SVO:
subiect – verb – complement verbal
Prin urmare, poziția este un indiciu important.
Dar mandarina nu este doar un șir de cuvinte fixe, care nu se schimbă.
Ea folosește și:
- particule;
- mărci ale aspectului verbal;
- structuri tematice;
- clasificatori;
- construcții speciale;
- contextul.
O propoziție poate începe cu o temă care nu coincide cu subiectul gramatical. Anumite construcții pot plasa și complementul verbal înaintea verbului principal.
Mandarina arată că o limbă poate avea puțină flexiune și, în același timp, o gramatică bogată și foarte bine organizată.
Japoneza și coreeana: mici mărci după grupurile nominale
Japoneza și coreeana plasează de obicei verbul spre sfârșitul propoziției.
Ordinea lor tipică este:
Subiect – Complement verbal – Verb
Ambele limbi folosesc mici elemente după grupurile nominale pentru a ajuta la identificarea rolurilor acestora.
În japoneză, de exemplu:
- -ga marchează de obicei un grup asociat subiectului;
- -o marchează de obicei un complement direct;
- -wa marchează adesea tema sau un contrast.
Un exemplu simplificat este:
Sara-ga Daniel-o hometa.
„Sarah l-a lăudat pe Daniel.”
Aceste mărci ajută la identificarea rolului fiecărui nume.
Coreeana are mărci asemănătoare pentru subiect, complement verbal și temă.
Totuși, aceste mărci pot fi uneori omise în vorbirea informală, atunci când sensul este clar. În acest caz, cei care ascultă se bazează mai mult pe context, pe ordinea cuvintelor și pe informațiile cunoscute de ambele părți.
De asemenea, tema nu este întotdeauna același lucru cu subiectul — o idee importantă în ambele limbi.
Araba: un singur nume, mai multe realități gramaticale
În cazul arabei, este nevoie de puțină atenție, deoarece araba scrisă formală și varietățile vorbite în viața de zi cu zi nu sunt identice.
Araba formală poate folosi:
- ordinea cuvintelor;
- acordul verbului;
- formele pronumelor;
- prepozițiile;
- terminațiile cazuale, în exprimarea deosebit de îngrijită sau în textele cu marcare completă.
Sunt posibile atât ordinea verb–subiect–complement verbal, cât și ordinea subiect–verb–complement verbal.
În scrierea obișnuită, semnele pentru vocalele scurte — și, prin urmare, multe dintre distincțiile vizibile de caz — sunt de regulă omise.
În varietățile de arabă vorbite în viața de zi cu zi, vechiul sistem de terminații cazuale este, de asemenea, mult mai puțin prezent sau lipsește în mare parte.
Așadar, în cazul arabei nu există un singur răspuns simplu la întrebarea „Cum sunt marcate subiectul și complementul verbal?”. Răspunsul depinde, în parte, de forma de arabă la care ne referim.
Hindi: mărci după substantive
Hindi plasează de obicei verbul la sfârșit și folosește frecvent elemente așezate după substantive, numite postpoziții.
În engleză se spune:
with Daniel (cu Daniel)
Hindi urmează tiparul general:
Daniel with (Daniel cu)
Anumite mărci pot identifica și destinatarii, complementele verbale cu referință specifică sau participantul cu rol de agent în anumite construcții la trecut.
Dar aceste mărci nu sunt adăugate mecanic în fiecare propoziție. Folosirea lor depinde de factori precum:
- dacă participantul este o persoană;
- dacă are o referință specifică sau este deja cunoscut;
- tipul verbului;
- dacă evenimentul este privit ca încheiat.
Hindi ne amintește că funcțiile sintactice nu sunt întotdeauna marcate în exact același mod la toate timpurile și în toate construcțiile.
Limbile împart sarcinile în mod diferit
Este tentant să împărțim limbile în categorii simple, opuse:
- limbi bazate pe ordinea cuvintelor și limbi bazate pe cazuri;
- limbi cu ordine rigidă și limbi cu ordine liberă;
- limbi simple și limbi complicate.
Realitatea este mai interesantă.
Engleza atribuie un rol foarte important poziției.
Maghiara și rusa transmit mai multe informații prin formele substantivelor.
Spaniola împarte sarcinile între ordinea cuvintelor, terminațiile verbale, pronume și marcarea complementului verbal.
Germana folosește atât ordinea cuvintelor, cât și cazul.
Mandarina se bazează pe poziție, construcții, particule și context.
Japoneza și coreeana plasează adesea mărci gramaticale după substantive.
Araba combină mijloace diferite în funcție de varietate și de context.
Nicio limbă nu folosește un singur indiciu.
Limbile rezolvă probleme de comunicare asemănătoare distribuind informația în moduri diferite.
La ce să fii atent când înveți o limbă?
Când citești sau asculți într-o limbă nouă, nu căuta doar cuvinte izolate de vocabular.
Pune-ți și câteva întrebări despre structură.
Ce fel de element este acesta?
Este un substantiv, un verb, un adjectiv, un pronume, o prepoziție sau alt tip de cuvânt?
Ce rol îndeplinește aici?
Este subiectul, complementul verbal, o descriere, un modificator, destinatarul sau o informație despre timp și loc?
Ce indică acest rol?
Urmărește:
- poziția;
- terminațiile;
- articolele;
- formele pronumelor;
- particulele;
- prepozițiile sau postpozițiile;
- modificările verbului;
- contextul din jur.
Propoziția este neutră sau scoate ceva în evidență?
O altă ordine poate să nu schimbe cine a făcut ce, dar poate schimba ceea ce vorbitorul dorește să evidențieze.
Acest lucru este deosebit de important în limbile cu o ordine flexibilă a cuvintelor.
Ideea centrală
Gramatica devine mult mai ușoară când separăm două întrebări:
Ce fel de cuvânt sau grup de cuvinte este acesta?
și:
Ce rol are în această propoziție?
Un substantiv nu este automat un subiect.
Un subiect nu este întotdeauna cel care îndeplinește intenționat o acțiune.
Un adjectiv nu apare doar înaintea substantivelor.
Aceeași funcție sintactică poate fi exprimată prin tipuri diferite de grupuri de cuvinte.
Iar limbile nu folosesc toate aceleași indicii pentru a arăta cine a făcut ce și cui.
Când începem să privim gramatica drept un sistem de categorii, roluri și indicii, ea nu mai pare o listă lungă de reguli arbitrare.
Limbile sunt diferite, dar întrebările la care trebuie să răspundă sunt surprinzător de asemănătoare.
Aprofundează subiectul
Acest articol oferă o privire de ansamblu practică asupra ideilor principale. Distincțiile complete sunt mai nuanțate, mai ales când comparăm limbi cu sisteme gramaticale foarte diferite.
Continuă cu prima parte a seriei noastre de aprofundare:
Articolul explorează clasele de cuvinte, funcțiile sintactice, predicatele, elementele de completare, rolurile semantice și limitele aplicării directe a categoriilor gramaticale din engleză la orice altă limbă.
